Cronici de familii vrancene |
Dupa ce a debutat în anul 2010 cu volumul „Monografia comunei Gura Calitei”, comuna sa natala, o lucrare apreciata între istorie si legenda, împreuna cu profesorul Mihai Momanu, a continuat în anul 2020 cu volumul „Din activitatea parlamentara”, ca o lucrare de reper cum este apreciata de Biblioteca Parlamentului României, vine acum omul de cultura, Corneliu Balan, inginer petrolist de profesie, cu o carte neutra, „Cronici de familii vrâncene”, care se înscrie asimetric, dar admirabil, estetic si spiritual vorbind, în umanism – iluminismul cronicaresc… |
Din activitatea de parlamentar |
CUVÂNT ÎNAINTE Din punct de vedere istoric, Parlamentul, ca institutie, a intrat în practica foarte veche a statelor, de a aduna membrii unei comunitati pentru a lua decizii ce privesc existenta si dezvoltarea societatii. Atributiile si importanta acestui for legislativ au cunoscut modificari radicale de-a lungul timpului. În decursul istoriei însa, cu toate transformarile care s-au petrecut, Parlamentul, indiferent de denumirea pe care a purtat-o, a ramas o prezenta constanta în viata politica a statelor… |
Monografia comunei Gura Calitei |
CUVANT ÎNAINTE Întocmirea monografiei comunei este o problema care ne-a preocupat de mai multa vreme. Aceasta reprezinta atât o necesitate, cât si un act de curaj, datorita volumului de munca pe care îl presupune si a caracterului pluridisciplinar al cercetarii impuse de problematica complexa ce trebuie abordata. Faptul ca am trait atâtia ani, alaturi de locuitorii acestei comune, ne-a fost suport moral deosebit în munca de cercetare si ne-a insuflat optimism si putere de munca în greaua misiune pe care ne-am asumat-o. |
Antologia scriitorilor din Vrancea – Culita Ioan Usurelu |
CUVÂNT ÎNAINTE Am gândit mult înainte de a începe strângerea materialului pentru aceasta carte. Oare astazi, m-am întrebat, mai sunt recunoscute valorile pentru ca sa readuc în atentia publicului cititor scriitori uitati pe drept sau pe nedrept? Meritocratia este cea care conduce România în aceste timpuri? Nu, nicidecum. De ce? Pentru ca nu exista la noi o educatie a valorilor: nici pentru munca, nici pentru sensibilitate sau politete, cum nu este nici pentru bun simt, moderatie etc. |
Arborele genealogic al familiei Bãlan incepând cu anul 1795 | |
Covid19 – o alta abordare a solutiei |
Virusul nu este un organism viu, ci o combinatie de proteine si ARN monocatenar acoperita de un strat protector de lipide (grasimi), care, atunci când este absorbit de celulele mucoasei oculare, nazale sau bucale, îsi schimba codul genetic (mutatie) si se transforma în celule agresor si multiplicator. Nefiind un organism viu, virusul nu este ucis, ci se descompune de la sine. Timpul de dezintegrare depinde de temperatura, umiditate si tipul de material în care se afla. |